Apariția legilor și înfăptuirea justiției în România zilelor noastre

Activitatea de legiferare reprezintă o experiență socială dintre cele mai delicate și dificile în același timp, scotea în evidență marele sociolog și academician Dimitrie Gusti.
Oare legiuitorul actual cunoaște și înțelege importanța, regulile și implicațiile activității de creare a dreptului ?
A face opera legislativă înseamnă cea mai adâncă cunoaștere a nevoilor țării, o temeinică stăpânire a științelor sociale, perspicacitate din partea legiuitorului în a sesiza cauzele sociale și fantezie constructivă pentru a găsi remediile cele mai adecvate, puncta același mare sociolog.
Dacă parcurgem multe din actele normative în vigoare azi, în România, constatăm fie că acestea par a fi dedicate unor anumite interese, fie că nu se suprapun și implicit nu satisfac interesele sociale naturale, comune.
Copleșiți de “complexitatea și rigoarea” legilor din România, desigur în sens peiorativ, legi greu de descifrat și de cei mai aprigi cunoscători în domeniu, suntem obligați să parcurgem inclusiv textele notelor de fundamentare ce au stat la baza actelor normative. Ce să vezi, fie nu au mare legătură cu textul legii, fie nici nu există fundamentări ale multor prevederi din aceste acte normative.
Cam așa se desfășoară mare parte din procesul legislativ actual în România. Și ne mai întrebăm de ce nu există repect pentru nimic de valoare în societatea noastră ?
Dreptul, așa cum remarcabil arăta Eugeniu Speranția, ar trebui să se constituie într-un “sistem deductiv de norme sociale destinate ca printr-un maximum de justiție realizabilă să asigure un maximum de socialitate într-un grup social determinat”. Dreptul în România asigură ceea ce vedem la fiecare pas și anume un sistem de dezordine, dispreț, dezechilibre sociale majore.
Exemple de acte normative cu multe aspecte de nocivitate juridică: Codul penal, Legislația rutieră, Legea privind Fondul de Garantare al Asiguraților, Legislația din domeniul taxei de timbru, etc.
Cât este de grav ? Este foarte grav, dar nu dramatic, dacă admitem că mare parte din carențele unor acte normative pot fi gestionate corect și îndreptate chiar prin activitatea de înfăptuire a justiției. Ar însemna astfel să transferăm procente importante din greutatea justiției sociale către magistrați.
Înțelegem astfel că rolul judecătorului este unul important, de multe ori decisiv în regularitatea socială. Acest lucru poate avea suport real numai dacă judecătorul admite că “simpla exegeză juridică ce se limitează la interpretarea strictă a textelor de lege nu corespunde adevărului științific. Textele de lege trebuie apreciate și interpretate în raport cu realitatea juridică la care se aplică” așa cum spunea Prof. Mircea Djuvara.
Avem convingerea că mulți judecători privesc astfel lucrurile și își aduc aportul decisiv la echilibrul social înfăptuit prin pârghiile justiției.
Ce ne facem cu cei care nu înțeleg, nu cunosc sau nu doresc să se încadreze în acest tipar de normalitate?
Găsim în jurisprudența românească hotărâri/decizii care scot în evidență analize superficiale și desigur în dezacord cu principiile de drept, cu tratatele internaționale, cu Constituția, cu regulile de bază stabilite în Teoria Generală a Dreptului.
Avem însă convingerea că sunt resurse și dorințe pozitive spre corectarea acestor situații astfel încât calitatea actului de justiție să crească semnificativ.