Decontarea directă în asigurarea RCA
De zile bune se tot discută în spațiul public de introducerea mecanismului de decontare directă în forma de bază a poliței RCA, în prezent existând doar o opțiune pentru acest serviciu.
”Specialiști în orice” își tot dau cu părerea și ne explică cum vom intra în normalitate, cu alte cuvinte vom beneficia de servicii deosebite, desigur cu un cost suplimentar, pe care în acest moment încă nu îl cunoaștem.
Am aflat pe această cale că există asiguratori care nu prea plătesc, ”noi nu știam”, și asiguratori dornici să își etaleze capacitatea de plată, dar care, în prezent, nu sunt lăsați de alții.
Interesante puncte de vedere, dacă nu cunoști despre ce este vorba în acest segment de piață.
În primul rând trebuie explicat că polița RCA este o asigurare de răspundere civilă pentru prejudicii produse de vehicule unor terțe persoane. Mai exact, atunci când eu greșesc și produc un eveniment rutier, prin polița mea RCA vor fi despăgubiți cei cărora le-am creat pagube și nu eu, existând confuzia în prezent între decontarea directă și asigurarea casco.
Ce este decontarea directă și pe ce se bazează inițiativa de transformare a acestui serviciu din opțional în obligatoriu?
Decontarea directa este un serviciu de confort, poate chiar un moft – adică o opțiune ce îmi permite să nu mă deplasez la alt asigurator, pe care nu îl cunosc și să merg la asiguratorul meu cu care sunt în relație contractuală. Aceast serviciu își are sensul acolo unde există o relație contractuală stabilă, de durată, onestă, în care eu am mai toate formele de asigurare, în portofoliul unei singure societăți și doresc ca asiguratorul meu să-mi gestioneze și problema RCA. În România astfel de relații contractuale de asigurare sunt excepțiile de la regulă, întrucât în țara noastră nu se încheie asigurări pentru mai nimic așa încât, această filosofie a relației asigurat – asigurator, nu există.
Putem observa că serviciul de decontare directă în România se dorește a fi impus din alte considerente și anume pe fondul existenței unor probleme serioase de plată a unor asiguratori, fapt ce creează un disconform major terților păgubiți.
Întrebarea este dacă problema terților păgubiți se poate rezolva și fără costuri suplimentare și dacă forțarea tuturor deținătorilor de autovehicule să plătească acest serviciu este sau nu legală și morală.
În prezent Autoritatea de Supraveghere Financiară – ASF deține absolut toate pârgiile de control necesare intervenției utile în piața asigurărilor, astfel încât să fie evitate probleme cu plata dosarelor de daună. Prin activitățile de supraveghere a strategiilor de business, de verificarea, în detaliu, a situațiilor financiare (lichidități, rezerve, etc.) ASF poate identifica, în timp real, orice posibil risc și poate dispune măsuri în consecință.
Realitatea ne arată însă că această abilitate și autoritate a ASF nu funcționează la parametrii opimi, iar rezultatul este vizibil – asigurați sau păgubiți umiliți de asiguratori.
Iată cum o lipsă de eficiență a unei autorități publice face posibilă declanșarea unei reacții sociale cu implicații legislative. Mai mult, manipularea este la cote maxime.
Modificarea unui act normativ prin impunerea de costuri suplimentare pentru anumite servicii pe fondul ineficienței unei autorități și nu din lipsa de reglementare juridică, reprezintă o dovadă clară de necunoaștere a aspectelor de bază ce privesc tehnica legislativă.
Faptul că asiguratorii au, confom unui act normativ, termene clare de avizare a daunelor, de instrumentare a dosarelor și de plată a despăgubirilor, însă aceste termene nu se respectă întrucât se încalcă norma de drept, ne arată că există reglementare juridică ce poate asigura normalitatea, însă nu există aplicare a legii. Această ipoteză necesită o creștere a eficienței în aplicarea legii și nicidecum modificarea prin introducerea unor aspecte suplimentare, ce nu ar trebui să fie obligatorii, ce generează costuri în plus pentru un produs/serviciu.
Pot concluziona că această inițiativă reprezintă o altă dovadă de imaturitate și lipsa de pregătire juridică a autorităților, teren propice pentru valorificarea unor scopuri ascunse legate de consolidarea unor afaceri, etc.