Gradul scăzut de penetrare a asigurărilor în PIB

„Efortul” asiguratorilor din România de a menţine gradul de penetrare în PIB a asigurărilor în coada clasamentului European, reprezintă o problemă interesantă întrucât are urmări atât în bugetul de stat, dar mai ales în protejarea patrimoniului românilor.
Auzim tot mai mult ipoteza creṣterii preţurilor la asigurările RCA întrucât valoarea de despăgubire a crescut, atât în ceea ce reprezintă daunele materiale, dar mai ales cu privire la daunele morale solicitate pentru vătămări corporale, iar asiguratorii nu mai pot face faţă cheltuielilor cu daunele.
Unde este adevărul ?!?
Legat de daunele materiale, unităţile reparatoare serioase se plâng de existenţa unor probleme mari în încasarea plăţilor de la asiguratori. În această categorie includ unităţile care folosesc metode moderne de reparat, piese omologate ṣi oferă garanţie pentru reparaţie. Paradoxal, alte unităţi de reparaţie prosperă din colaborarea cu unii asiguratori, întrucât acceptă să repare cu preţuri mult reduse faţă de preţurile practicate de reprezentanţă sau de unităţile serioase din domeniu, utilizând probabil piese, tehnologii ṣi specialiṣti care lasă de dorit. Este adevărat însă că există ṣi unităti service auto care practică preţuri diferite faţă de clienţi, după cum aceṣtia folosesc sau nu o asigurare pentru plata reparaţiei.
Subiectul daunelor morale este unul sensibil întrucât are o importantă componentă subiectivă, aprecierea acestora făcându-se numai de instanţa de judecată. Faptul că se acordă despăgubiri din ce în ce mai mari nu cred că reprezintă o “problemă”, întrucât încă ne raportăm la perioade în care nu se acordau decât sume foarte mici,care nicidecum nu reprezentau despăgubiri reale. Serviciile medicale ṣi costul vieţii sunt aceleaṣi cu cele ale unui francez, austriac sau italian, aṣa încât ṣi despăgubirile trebuie să fie asemănătoare. Problema este dacă asiguratorii pot acoperi aceste sume. Am arătat ṣi în alte materiale că se poate, dacă aceṣtia subscriu cu prudenţă ṣi au un portofoliu echilibrat ṣi diversificat.
Din păcate nu am văzut nici un efort al asiguratorilor în a încerca să îṣi mărească numărul de contracte de asigurare ṣi implicit veniturile, prin propuneri de soluţii legislative sau prin colaborări cu diverse instituţii ale statului (ex: deductibilitate fiscală, măsuri pentru asigurarea RCA a întregului parc auto nu a unui procent de 70 %, accesarea răspunderilor civile, atât legale, dar mai ales profesionale, etc.).
Care este ponderea asigurărilor în PIB-ul României ???….. mult, foarte mult, 1.3% faţă de o medie de peste 6 % în UE.