România VS Uniunea Europeană, disfuncționalități și speculații în abordarea vătămărilor corporale din accidente.
Vătămările corporale în accidente de circulație reprezintă leziuni traumatice produse prin loviri cu și de corpuri/planuri dure, ce afectează într-o manieră mai importantă sau mai puțin importantă, integritatea fizică și integritatea psihică a victimelor.
În funcție de intensitatea leziunilor traumatice, dar și de alte aspecte particulare ce țin de victimă, rezultatul vătămător diferă de la un caz la altul și implică astfel evaluări punctuale, în situația în care trebuie cuantificate și acordate despăgubiri din partea celui vinovat, atât din punct de vedere al daunelor materiale, dar și morale. Prin legi speciale, răspunderea autorului vătămării este preluată de compania de asigurare ( în cazul poliței RCA sau Carte Verde) sau de alte entități, în unele cazuri particulare (Biroul Asiguratorilor Auto, Fondul de Garantare a Asiguraților).
Din păcate, sistemul de drept din România, actualizat în 2011 în zona de drept civil („Noul Cod Civil”), asigură o cuprindere lacunară a drepturilor la despăgubire pentru daune materiale.
Deși art. 1.387 pct. 1 Nou Cod Civil, ce reglementează repararea prejudiciului în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, aduce în discuție, în afara pierderilor de venit și ”cheltuieli de îngrijire medicală şi, dacă va fi cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viaţă ale celui păgubit, precum şi orice alte prejudicii materiale”, doctrina și jurisprudența noastră nu au ținut pasul cu evoluția societății și în primul rând cu evoluția sistemelor de drept din statele comunitare, dar și cu evoluția dreptului comunitar, neabordând sau realmente refuzând evaluarea unor prejudicii materiale ce privesc: participarea activă la viața comunitară, dreptul la vacanțe anuale, pensie, etc.
Aceste drepturi fundamentale, aflate în compunerea dreptului la integritate fizică și psihică, a dreptului la viață, ce nu lipsesc din ecuația drepturilor materiale în statele civilizate, fiind riguros evaluate și compensate pe măsură, nu pot încă face obiectul unor pretenții materiale în înțelegerea majorității magistraților români.
O astfel de situație nu face decât să adâncească durerea încercată de victime în urma dezechilibrului apărut în viața acestora odată cu evenimentul traumatic, o aducere în discuție a unor astfel de aspecte importante ce privesc în mod natural, firesc viața unui om activ în societatea modernă, putându-se face numai prin prisma prețului durerii, respectiv a daunelor morale.
Totodată, specialiștii în diferite discipline medicale ce evaluează traumele, scot în evidență că în țările mai puțin dezvoltate, unde sistemele de sănătate nu funcționează la cei mai înalți parametrii, precum este și în România, traumele victimelor unor astfel de evenimente sunt mai profunde și cu impact evident mai puternic în viața acestora.
Observăm astfel că durerea încercată de victime în țări precum România, unde sistemul de drept nu a evoluat odată cu societatea și unde sistemul medical prezintă disfuncționalități evidente și importante, este cu mult mai mare decât în țările cu sisteme de drept superioare și cu sisteme medicale și de protecție socială funcționale.
Având în vedere aceste aspecte, considerăm că la evaluarea daunelor morale – pretium doloris– ar trebui să se țină seama de aceste aspecte evidente și de necontestat și nicidecum să se facă, așa cum din păcate se mai întâmplă în unele cazuri, o raportare abstractă la “situația economico-socială” ca pretext pentru diminuarea acestora.
Ce se întâmplă în țări dezvoltate atunci când se produc vătămări corporale ?
În primul rând sistemul medical funcționează într-o manieră superioară celui din România și gestionează cu mai multă eficiență cazul. Aici nu mă refer la profesionalismul cadrelor medicale, ci la capacitatea sistemului medical în general de a răspunde unor urgențe medicale. În al doilea rând asiguratorul se implică imediat în a aloca în avans sume de bani în scopul gestionării cât mai eficiente a traumei, pentru diminuarea consecințelor negative.
La final, se procedează la compensarea prejudiciilor încercate de victimă, fie pe cale amiabilă, în general în cazurile mai puțin severe, fie pe cale judecătorească.
În anumite țări există sisteme/bareme de evaluare a vătămărilor în baza cărora se acordă despăgubiri exclusiv pentru daune/prejudicii materile.
DAUNELE MORALE NU FAC OBIECTUL NICIUNEI APRECIERI PRESTABILITE SAU CU APLICAREA UNOR BAREME/TABELE/CRITERII, CI REPREZINTĂ ATRIBUTUL EXCLUSIV AL JUDECĂTORULUI DE APRECIERE ÎN ECHITATE, FĂRĂ CRITERII PRESTABILITE, CONFORM JURISPRUDENȚEI CEDO, JURISPRUDENȚĂ OBLIGATORIE ÎN TOATE STATELE COMUNITARE.
Ce se întâmplă în România ?!
Victimele sunt supuse unor proceduri medicale de urgență pentru stabilizarea situației medicale, după care primesc recomandări în vederea gestionării, pe cont propriu și pe cheltuială proprie, a situației medicale. În majoritatea cazurilor, la externare, victimele primesc și facturi cu cheltuielile efectuate de spital pentru procedurile realizate, solicitându-se plata acestora. Tratamentele recomandate sunt în mare parte cu plată. Orice investigație ulterioară obligatorie evaluării și gestionării leziunii suferite necesită cheltuieli pe care multe din victime nu le pot acoperi, iar problemele lor medicale se acutizează ori au o evoluție mai dificilă, față de situația în care ar fi avut suportul material necesar la momentele critice.
Asiguratorii nu se implică cu nimic în acordarea de sprijin inițial victimelor în scopul diminuării prejudiciilor ci, atunci când dosarul penal sau civil ajunge în instanță, alocă sume importante unor avocați, găsesc că e mai eficient să denigreze victima și pe cei ce încearcă să o ajute, acestea în scopul menținerii unui nivel jignitor de scăzut al despăgubirilor.
Diferențe enorme de despăgubire!!!
Dacă o persoană vătămată grav este compensată într-un stat UE (Franța, Italia, Spania, etc.) cu o sumă medie de 1.500.000 EURO, o persoană vătămată grav în România primește în medie 200.000 EURO. Analizând costurile vieții în țările UE observăm că acestea sunt asemănătoare între România și țări precum cele mai sus menționate, nicidecum mai scăzute cu peste 85 % în țara noastră.
Ce încearcă asiguratorii în România ?!
Ignorând orice principiu de drept, normele de drept constituțional, tratatele internaționale privind drepturile omului, dar și jurisprudența CEDO și CJUE, asigurarorii români încearcă să impună prin lege norme de amputare a daunelor morale, deși, așa cum am arătat mai sus, acestea sunt exceptate de la orice evaluare pe criterii prestabilite și impuse. Ei aduc în discuție în mod trunchiat anumite bareme de evaluare a vătămărilor corporale utilizate în state europene, neducând informația până la capăt, în sensul în care aceste bareme se aplică numai în cazul daunelor materiale, întrucât, în caz contrar, ar intra în conflict cu jurisprudența CEDO.
Invocând buna credință în încercarea de uniformizare a evaluării vătămărilor corporale, asiguratorii omit, cu bună știință, atât latura psihologică a traumei, de multe ori mult mai profundă și mai importantă decât cea fizică/biologică, cât și individualitatea ca trăsătură esențială a omului, ce impune evaluarea punctuală a fiecărui caz, și nicidecum abordarea generală, șablonară, a tuturor cazurilor privind vătămările corporale.
În încheiere arăt că, deși domeniul asigurărilor funcționează pe principiul mutualității, veniturile realizându-se din contribuțiile tuturor asiguraților în scopul despăgubirii acelor cazuri în care se produc riscurile asigurate, în România asiguratorii, își alocă venituri de peste 100.000 euro / an / manager, însă tratează o despăgubire de 100.000 euro pentru o persoană afectată ani de zile de o traumă severă ca îmbogățire fără just temei.
E cazul să nu mai acceptăm acest tratament și să avem o poziție fermă în stoparea unor astfel de practici prin care drepturle fundamentale la viață, integritate fizică și integritate psihică sunt aruncate în derizoriu, exclusiv în scopul obținerii de profit și cu condamnarea încă odată a victimelor la o viață plină de durere, de privațiuni.